Alexa era o fata plina de viata

Alexa era o fata plina de viata la cei 18 ani ai ei si se bucura de fiecare moment pe care il petrecea cu prietenii ei. Intr-una din zile Alexa a plecat cu prietenii cu masina la o petrecere. Pe drum insa au fost loviti de o alta masina si s-au rasturnat. A urmat o intreaga aventura, au venit ambulantele, au trebuit sa ii descarcereze, au fost transportati la spital. Acolo a inceput un nou calvar, unii din ei nu aveau acte de identitate, nu stiau pe cine sa anunte. Intr-un final au reusit sa afle cine sunt, apoi au fost repartizati pe sectii diferite, ortopedie, neurochirurgie, chirurgie, terapie intensiva.

Din pacate Alexa a ajuns direct la terapie intensiva, dupa ce a fost evaluata de neurochirurgie. Situatia nu parea prea grava, avea o sangerare la nivelul creierului, nu prea mare, trebuia doar urmarita, nu era de operat, dar Alexa nu era cooperanta, era confuza apoi incet-incet a intrat in stare de coma.

A urmat o perioada de cateva zile in care situatia parea incerta, din fericire, sangerarea din creier se oprise, nici nu fusese mare, iar la doua saptamani deja nu se mai observa nimic la evaluare, dar Alexa in continuare nu reactiona.

A venit si momentul mult dorit in care Alexa s-a trezit din coma, dar nu vorbea, nu putea misca mana si piciorul drept si din pacate nu parea ca intelege ce se intampla in jurul ei. Dupa o perioada in care lucrurile au stat pe loc, cam doua saptamani, s-a hotarat ca Alexa sa fie trimisa la sectia de Recuperare. Aici a inceput sa fie mobilizata, ridicata, s-a vorbit cu ea mereu, familia a avut acces liber sa o viziteze si sa stea cu ea. Mama ei nu a plecat de langa ea toata perioada.

Incet, incet Alexa a inceput sa urmareasca cu privirea, sa zambeasca, sa execute miscari simple la comanda. Starea fetei se imbunatatea de la zi la zi. A stat la recuperare aproape trei saptamani, timp in care a urmat un program strict de mai multe ori pe zi. La plecare Alexa reusea sa stea in sezut cu sprijin. Avea insa in continuare momente cand nu intelegea ce se petrece in jurul ei.

Au trecut luni de zile si multe perioade de tratament de recuperare pe care Alexa a trebuit sa le urmeze, dar a fost disciplinata si a venit de fiecare data la control si a urmat tot tratamentul. Au fost luni de munca, de disperare, de speranta in care Alexa a pornit pe un nou drum in viata. Dar nu a fost singura, prietenii ei au ramas langa ea, familia mereu a sustinut-o. Alexa a luptat toata a ceasta perioada, in care nu a renuntat sa vina la recuperare, indiferent cat de greu a fost.

A trecut aproape un an de la accident, Alexa a reusi sa invete sa mearga, la inceput mai greu, ajutata, apoi cu un baston, dar acum a reusit si singura sa mearga cativa pasi. Este o adevarata victorie pentru ea. Si mana a reusit sa o miste destul de bine, a reinceput si sa invete sa scrie. Vorbitul din pacate a ramas deficitar, vorbeste lent, cu dificultate, dar inteligibil, ceea ce este un mare progres.

Timpul a trecut de data asta in favoarea Alexei, care s-a reintors la scoala, a inceput cursurile, iar in vara vrea sa termine liceul si sa mearga la o scoala postliceala, poate chiar la facultate.

Din cand in cand mai are momente de tristete, legat de timpul pe care l-a pierdut cu refacerea ei, dar apoi singura realizeaza ca lucrurile ar fi putut fi si mai grave.

Alexa a redevenit macar pe jumatate aceeasi fata vesela, dar acum mult mai atenta cu viata ei, mai responsabila si care s-a reintors la activitatile ei dinaintea accidentului de masina.

Explicatii

Aparitia unui traumatism cranian cu un hematom intracerebral, care nu poate fi operat sau dimensiunile sunt mici, ca in cazul prezentat, incat nu e necesara interventia, reprezinta un moment de cotitura in viata unui pacient. Modificarile desi nu par evidente la evaluarea tomografica, expresia clinica poate fi devastatoare. Din acest motiv recuperarea trebuie inceputa cat mai devreme. Avantajul este dat de faptul ca in cazul unui traumatism, leziunea cerebrala este limitata, iar restul encefalului este sanatos ceea ce permite ca procesele de neuroplasticitate sa se desfasoare in mod maximal, dar cu conditia unei medicatii intense si sustinute acompaniate de un program de reabilitare permanent, ceea ce reprezinta cheia succesului in asemenea cazuri.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

Primeste pe mail recomandari medicale despre accidentul vascular cerebral.

 

Aboneaza-te!