O poveste cu dureri de cap…

Barbu era un bărbat trecut de cincizeci de ani, cumpătat cu viața lui. Trecuse printr-un accident vascular de aproape un an, pentru care urmase tratament cu mare atenție. Făcuse recuperare tot acest timp. A învățat că viața este pe primul loc și că sănătatea trebuie prețuită.

Familia îl ajutase în tot acest timp, îl susținuse și îl îmbărbătase, astfel că Barbu a traversat destul de ușor acest moment.

Deficitul lui de mișcare era destul de mic, mergea singur deja, doar uneori mai avea nevoie de ajutor, o cârjă la care mai apela uneori. Chiar și mâna stângă reușea să o miște destul de bine, apuca chiar și obiecte mici, putea să mănânce singur la masa, chiar să taie bucățele mai mari din mâncare.

Părea că totul mergea pe un drum normal, ceea ce îl determinase să se întoarcă la afacerea lui, împreună cu prietenul lui care a fost mereu lângă el. Încă nu îndrăznea să ia decizii mari, dar se implica în probleme organizatorice.

Dar munca a început să îl răpească tot mai mult, se lăsa tot mai antrenat în ceea ce făcea, îi plăcea să se întoarcă la vechea lui viață.

Uneori își mai amintea cum începuse totul în plină sănătate, când dintr-o dată amețise și o durere mare de cap nu îl lăsa să mai continue treaba. Încercase atunci să se odihnească puțin , dar starea de rău continua, apoi a vrut să se ridice și nu reușise. Abia atunci a înțeles că ceva rău se petrecuse. Așa debutase accidentul vascular, fusese un accident hemoragic, pentru că Barbu avea tensiune și nu își lua tratamentul prescris.

Parcă totul trecuse ca un fum, acum era din nou implicat în munca lui, doar că de data asta era hotărât să nu mai facă greșeala să nu respecte programul de odihnă și tratamentul. Era foarte riguros cu recuperarea, își continua programul acasă, exact cum îi fusese explicat.

Zilele treceau și Barbu muncea tot mai mult, constatase că poate să fie aproape ca înainte.

Însă într-una din zile durerea de cap a revenit, e drept mai ușoară, fapt care l-a speriat și a mers imediat la medic. S-a constat că era doar o durere banală, care a trecut repede.

Însă peste câteva săptămâni, Barbu are o durere atroce, care nu îl lasă să își găsească o poziție care să îl liniștească. A luat un calmant, dar lucrurile nu se îmbunătățeau deloc. De data asta s-a speriat rău și a chemat ambulanța. A ajuns din nou la neurologie unde a fost investigat și nu s-a constatat nimic. A plecat acasă destul de nedumerit. A primit un tratament care să îl folosească la durere, și cam atât.

Lucrurile au reintrat în normal, au trecut săptămâni, și dintr-o dată durerea a revenit la fel de puternică și a cedat destul de greu la tratamentul primit.

A mers apoi din nou la medic și în urma discuțiilor Barbu a înțeles că a început să facă doar niște migrene, care probabil era determinate de stresul de la serviciu, de solicitarea pe care începuse din nou să o resimtă, mai ales că aceste migrene apăreau mereu după un program solicitant.

Barbu a ales să înceapă un program mai lejer de muncă, redus ca timp și situațiile solicitante să le evite, să fie rezolvate de partenerul lui.

Explicație:

Accidentul  vascular hemoragic se poate însoții de cefalee importantă, fiind un semn care trebuie observat. Însă un pacient care a avut un accident vascular poate dezvolta în timp și alte patologii care se manifestă cu durere intensă de cap, de tipul migrenelor, unde durerea are o caracteristică aparte fiind pulsatile și cu localizări specifice. Acest aspect obligă pacientul să se prezinte la medic pentru a înlătura alte cauze și pentru a primi un tratament specific. La aceasta trebuie să se asocieze și un regim de viață adecvat, cu reducerea factorilor de risc, în cazul de față suprasolicitarea pe un fond deja debilitant, prin prezența unui accident vascular.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

Primeste pe mail recomandari medicale despre accidentul vascular cerebral.

 

Aboneaza-te!