„AVC 360° – Practica multidisciplinara centrata pe pacient”

In cea de-a treia conferinta nationala despre accidentul vascular cerebral se va dezbate subiectul „AVC 360° – Practica multidisciplinara centrata pe pacient”

Dupa conferintele de la Craiova si Constanta pe tema accidentului vascular cerebral, primul program multidisciplinar din Romania va ajunge si la Sibiu. Pe 25 mai, la Hotel Ramada din Sibiu, incepand cu ora 14:00, medici cu diverse specializari si profesionisti implicati in managementul pacientului cu AVC se vor reuni pentru a a discuta despre „AVC 360° – Practica multidisciplinara centrata pe pacient”, potrivit unui comunicat de presa.

Tema celei de-a treia conferinte stiintifice din programul „AVC 360° – Calatoria Pacientului” propune un dialog axat pe subiecte precum: modalitatile de colaborare intre specialitatile medicale aflate in legatura cu aceasta patologie, particularitatile de interventie in faza acuta si in perioada de recuperare a pacientului, posibilitatile de profilaxie primara, secundara sau tertiara interdisciplinara si, nu in ultimul rand, colaborarea interdisciplinara, in prezent neexistand un protocol de lucru in Romania.

Evenimentul va aborda, de asemenea, practica medicala din perspectiva conceptului de „centrare pe pacient”.

„Aceasta paradigma presupune cunoasterea nevoilor reale, atat ale medicului, cat si ale pacientului. Cei doi sunt pe aceeasi parte a baricadei in lupta contra bolii – ambii au nevoie de ascultare, respect, empatie si compasiune. Locul central acordat pacientului se refera la faptul ca cei doi actioneaza ca parteneri egali, ambii corect informati, in cadrul procesului de luare a deciziilor. Acest model e diferit de tiparul paternalist traditional, in care medicul decidea, iar pacientul urma pasiv, intr-o masura mai mare sau mai mica, instructiunile date”, mentioneaza dr. Adelaida Marinescu, presedinte ARCIS EDU si initiatoarea primului proiect cu caracter national despre accidental vascular in Romania, potrivit comunicatului mentionat.

Implicatiile acestui program sunt cu atat mai importante cu cat in Romania nu exista informatii statistice despre numarul pacientilor si consecintele provocate de aceasta boala care, la nivel mondial, este principala cauza de dizabilitate si chiar deces.

Programul „AVC 360° – Calatoria Pacientului” este dezvoltat prin parteneriatul stiintific cu societatile medicale implicate in gestionarea pacientului cu AVC, printre care Societatea Nationala de Medicina Familiei, Societatea Romana de Reabilitare Medicala, Societatea Romana de Geriatrie si Gerontologie, Societatea Romana de Neurochirurgie, Asociatia Inomedica, Asociatia Romana de Psihologie Clinica si Clinica de Neurologie Neuroaxis.

One thought on “„AVC 360° – Practica multidisciplinara centrata pe pacient”

  1. Felicitari pentru initierea unui astfel de subiect . Noi ( eu si baietii ) am trecut cu sotul printr-o experienta sumbra , nimeni nu ne-a pregatit de ceea ce a urmat dupa un AVC Hemoragic acut . Cred totusi ca ne numaram printre norocosi dar abia dupa 3 ani suntem mai prezenti si incercam sa evoluam . Este o problema grava cu care familiile incercate nu sunt pregatite si nu au sustinere . Nu este suficient ca pacientul sa fie incadrat cu grad de invaliditate iar din familie sa fie desemnat un insotitor . Nevoia urgenta este de indrumare care este inexistenta . Eu prin intermediul internetului m-am descurcat am descoperit anumite beneficii , am gasit firme paleative prin care am intilnit oameni speciali care m-au initiat in ingrijirea unui bolnav caruia medicii nu i-au dat nici 5% speranta de supravietuire , un pacient scos din terapie intensiva fiind considerat prea grav si fara speranta si care ocupa locul altuia care ar fi putut fi recuperat . Era o leguma , agitata si compet pierduta . Acum dupa 3 ani am invatat sa mincam cu stinga , este alaturi de noi , invatam sa mergem . Nu pot nega ca am fost consultati de diversi medici iar unele din tratamente au dat roade . Nu exista un centru in care sa poti interna astfel de persoane , pentru perioade scurte , unde pe linga ingrijirea corporala sa existe si o sustinere ( ingrijire) fizica ( kineto ) si psihica . Iar o mare problema este cu cheltuielile pentru tratamente , consultatii ( medicii care lucreaza cu casa nu fac vizite la domiciliu si ce faci cu un pacient care nu sta nici in sezut ?) Nu poti depune ( decit -conform legii – personal ) dosarul de pensionare , cum il duci cu targa ? Daca nu ai curatela nu-l poti reprezenta , iar aceasta curatela se obtine dind statul in judecata depui dosarul in ianuarie si prima programare este in mai ….. Daca apartinatorul este peste 60 de ani cazul meu nu pot nici macar sa fac credit pentru renovarea locuintei la necesitatile unei persoane cu dizabilitati …. Si problemele continua . Imi cer scuze daca am abordat subiecte care nu tin numai de zona medicala .

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

Primeste pe mail recomandari medicale despre accidentul vascular cerebral.

 

Aboneaza-te!