Studiu: O bautura indulcita artificial pe zi creste de trei ori riscul de accident vascular cerebral si dementa

Bauturile dietetice, considerate odata o alternativa sigura la racoritoarele indulcite in vederea reducerii riscului de diabet si de obezitate, ar putea creste de fapt posibilitatea de a dezvolta dementa si accident vascular cerebral, potrivit unei noi cercetari, citata de Xinhua.

O singura bautura indulcita artificial pe zi ar creste de trei ori riscul de accident vascular cerebral si dementa in comparatie cu un consum redus la mai putin de o data pe saptamana, potrivit cercetarii publicate in jurnalul „Stroke” editat de Asociatia Americana pentru Inima.

Oamenii de stiinta au avertizat insa ca studiul a fost efectuat pe un grup restrans de persoane si nu poate stabili relatia cauza-efect, precizeaza sursa citata.

„Studiul nostru demonstreaza nevoia de a realiza mai multe cercetari in aceasta zona tinand cont de frecventa cu care sunt consumate bauturile indulcite artificial”, sustine Matthew Pase, cercetator in cadrul departamentului de neurologie al Universitatii Boston si la Universitatea de Tehnologie Swinburne din Melbourne, Australia

Oamenii de stiinta au studiat date de la 2.888 de persoane incluse in Framingham Heart Study Offspring Cohort, cu varste de peste 45 de ani pentru evaluarea riscului de accident vascular cerebral, si 1.484 de persoane cu varste de peste 60 de ani pentru evaluarea riscului de dementa. Timp de sapte ani, cercetatorii au analizat ce obisnuiau sa bea aceste persoane pe parcursul a trei perioade de timp diferite. Apoi, au urmarit subiectii in urmatorii zece ani pentru a afla care dintre ei au suferit accidente vasculare cerebrale sau dementa comparand informatiile legate de alimentatie cu riscul de aparitie a acestor probleme de sanatate, scrie si Agerpres.

La finalul celor zece ani, 97 de persoane, sau 3% dintre subiecti, suferisera un atac vascular cerebral, 82 dintre acestea fiind ischemice sau cauzate de infundarea vaselor de sange. 81 de persoane, sau 5% dintre subiecti, au dezvoltat dementa, 63 fiind diagnosticati cu boala Alzheimer.

In urma evaluarii factorilor de risc, oamenii de stiinta au concluzionat ca persoanele care au consumat cel putin o bautura indulcita artificial pe zi aveau un risc de trei ori mai mare de a dezvolta accident vascular ischemic si de 2,9% de dementa, relateaza sursa mentionata.

In mod interesant, cercetatorii nu au observat o asociere intre bauturile carbogazoase indulcite si aceste probleme de sanatate, acest lucru fiind pus pe seama faptului ca subiectii consumau cu preponderenta sucuri dietetice, a explicat Pase.

„Desigur, acest lucru nu inseamna ca ele sunt o optiune sanatoasa”, a spus el. „Recomandam ca oamenii sa bea apa in locul bauturilor pe baza de zahar sau indulcite artificial”, a subliniat cercetatorul, conform Xinhua si Agerpres.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

Primeste pe mail recomandari medicale despre accidentul vascular cerebral.

 

Aboneaza-te!