A facut AVC la 15 minute dupa externare

O femeie in varsta de 62 de ani din Vaslui a ajuns la spital cu ambulanta  prezentand dureri de cap si amorteala intr-o parte a corpului.

Familia spune ca medicii i-au facute cateva teste si i-au pus diagnosticul: constipatie. I-au facut o clisma si apoi au externat-o, povestesc revoltate rudele. Din pacate, femeie nu a mai apucat sa ajunga acasa.

„A tinut-o la Urgente si ii dau telefon, ca ii da drumul acasa, ca nu are nimic, ea simtindu-se rau. Dupa cateva minute ea a plecat din spital, imi da telefon de la spital ca a facut atac cerebral vascular. A cazut jos imediat ce a iesit din spital. Cum sa vina cu constipatie, eu nici nu am pomenit de constipatie. Am explicat cu totul altceva la salvare. I-am zis ca ii amorteste mana de-o saptamana, piciorul. Eu nu stiu cum sa nu-i iei o tensiune, stiind ca ea e bolnava cu hipertensiunea arteriala? E cardiaca”, spune Cerasela Iordan, nora femeii, citata de Digi24.

Medicii de la ambulanta sunt convinsi ca, prima data cand au preluat-o, pacienta nu era grav bolnava.

„Prezenta constipatie de cateva zile. Echipajul a ajuns la fata locului, a gasit o pacienta in stare stabila hemodinamic cu o valoare tensionala un pic mai mare, a fost stabilizata si transportata la spitalul din Vaslui”, a spus dr. Daniel Ungureanu, purtatorul de cuvant al SAJ Vaslui, conform Digi24.

Dupa cateva ore, o alta ambulanta a gasit-o pe femeie aproape inconstienta.

„Pacienta a fost preluata din nou de Ambulanta, de data aceasta din loc public, dintr-o statie de autobuz, pentru ca prezentase o stare de lipotimie, prezenta ameteli, cefalee si furnicaturi generalizate. Primul diagnostic a fost de hipertensiune si constipatie, iar al doilea diagnostic a fost stare de lipotimie”, a adaugat dr. Daniel Ungureanu, purtatorul de cuvant al SAJ Vaslui .

La spitalul din Vaslui acum se desfasoara o ancheta interna, pentru ca rudele femeii ii acuza pe medici de malpraxis. Pacienta a facut un AVC la cateva minute externare cu diagnosticul de constipatie. Ea este acum in coma.

Rudele femeii vor sa depuna plangere la politie si la Colegiul Medicilor.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

Primeste pe mail recomandari medicale despre accidentul vascular cerebral.

 

Aboneaza-te!